Leadership

Carnavalul întrerupt, bradul fără podoabe și bisericile goale.

Imagine: Venice carnival 2020, elaborate red masked face at San Marco Square Venice, Metropolitan City of Venice, Italy By Olivia Engmann

Carnavalul Venețian din anul 2020 a fost întrerupt de pandemie. În Creștinismul vestic, sezonul carnavalurilor precede cele patruzeci de zile de Post dinaintea Paștelui când se comemorează Învierea lui Isus Mântuitorul și care este considerată cea mai mare celebrare a Creștinătății. În a șaptea Duminică după Paști, de sărbătoarea Rusaliilor, are loc în mod tradițional carnavalul culturilor de la Berlin, anulat în anul 2020 tot din cauza pandemiei. Menționez că, în legenda biblică, sărbătoarea Rusaliilor comemorează pogorârea Spiritului Sfânt peste apostoli și peste ceilalți adepți ai lui Isus Cristos. Carnavalul de la Rio din februarie 2021 este de asemenea anulat. Toate aceste evenimente deveniseră contemporan afaceri de miliarde cu milioane de participanți pe zi și cu importantă relevanță economică, cel puțin în Brazilia.

Metaforic se poate spune că anul 2020

este fie anul în care s-au anulat carnavalurile, fie anul în care omenirea a fost forțată să țină din nou Post. Se poate spune că, reglementările epidemiologice actuale au întrerupt un carnaval continuu din ultimii ani, în care din perspectivă sistemică, Carnavalul a devenit din ce în ce mai fastuos, neîntrerupt de vreo formă de Post. De asemenea metaforic, nu am mai avut demult un Post de anvergura celui în desfășurare, care ne privește pe toți, generat de cunoaștere științifică și de frică, și nu generat de vreo înțelepciune sau igienă spirituală sau de vreun sistem de valori oarecare, așa cum este Postul tradițional.

Postul

Aș spune că postul este o experiență individuală de întoarcere reflectivă către sine. Refocusarea atenției către propriile credințe, păcate, regrete, îndoieli și aspirații cu  procesarea și clarificarea lor,  se poate realiza numai prin refuzul anumitor plăceri și festivități, deoarece atenția și cogniția umane sunt sever limitate față de vastitatea lumii.

Carnavalul

Carnavalul în schimb, este o experiență de trecătoare conectare colectivă în care oamenii își aleg o altă identitate răsturnând în cadrul unor petreceri cu elemente de circ diferențele ierarhice și de roluri sociale. Grotescul, satira, plăcerea trupească, excesul în orice formă inclusiv estetic și de ornamentație, caracterizează sezonul carnavalului care, în mod tradițional, precede mai mult de o lună de Post, reflecție, reîntoarcere către sine.

În anul 2020 nu am mai avut parte de carnaval,

s-au anulat festivități deopotrivă religioase și profane, am fost forțați către un stil de viață minimalist. Lucrările de artă minimaliste sunt reduse la părțile fundamentale reprezentate de  lumină, material, iar formele sunt reduse la esențial.Constantin Brâncuși, poate cel mai celebru minimalist român, spune: ”Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor”.

În anul 2020 am fost forțați să ne apropiem de sensul nostru real, al industriilor, organizațiilor, familiilor, relațiilor și caselor în care trăim. S-au anulat activități de marketing neesențiale care inventează identități, branduri, plăcere și confuzie conform cu diverse interese, s-au anulat cheltuieli neesențiale, în educația și în marketingul online absența a fost ușor de mascat, ele au erodat Ego-uri, au desecretizat și au expus atât valoarea cât și lipsa valorii, carnavalul s-a mutat în social media, pe alocuri precar și  cu o credibilitate discutabilă.

Anul acesta, timp de o săptămână am ținut în casă bradul de Crăciun neîmpodobit și am văzut frumusețea profundă a copacului, sensul lui inițial de pădure adâncă de munte și de jertfă. În ziua de Crăciun 2020 ne-am conectat la sacralitate înăuntrul a două biserici deschise dar goale și în apropierea zidurilor cu vitralii a două biserici închise. Noi am primit demult moștenire privilegiul exercițiului religios ecumenic esențial al  gândului și al spațiului sacru, care rezistă și înafara ritualului și înafara podoabelor, în apropierea Altarelor lumii. Am mai primit moștenire credința că lumea nu este o luptă între sacru și profan, ea este o integrare dinamică a sacrului cu profanul așa cum scrie Mircea Eliade: ” Existența profană nu se întâlnește niciodată în stare pură. Oricare ar fi gradul de desacralizare a lumii la care a ajuns, omul care a optat pentru o viață profană nu reușește să abolească total comportamentul religios. Până și existența cea mai desacralizată păstrează încă urmele unei valorizări religioase a lumii”. Mircea Eliade ”Sacrul și profanul” Humanitas 2017

În ultima Duminică din anul 2020

pot să spun că bucuria acestui an ne-a redefinit fiecăruia capacitatea de a ne bucura. Ne-am redefinit fricile și camaraderiile și am avut ocazia să vedem realitatea cu mai multă acuratețe. A fost un exercițiu decizional continuu care ne-a făcut mai înțelepți.

Coachingul executiv din 2020 a fost pentru mine o onoare și un privilegiu, cu parteneri, clienți și colaboratori care au capacitatea să preia roluri de lideri, să înceapă proiectele anevoioase în care cred, să își asume răspunderea de a căuta soluții la probleme redutabile, să devină vulnerabili, să ceară ajutor în căutarea clarității și să învețe continuu despre ceilalți și despre ei înșiși.

Noi pâna la urmă am împodobit bradul iar carnavalul metaforic va reîncepe în prima parte a anului 2021. Vor reîncepe carnavaluri diverse pentru plăcere și interese și valori diverse. Lumea însă se schimbă cu viteză tot mai mare, de aceea este bine să păstrăm din 2020 exercițiul revizitării esențelor, simplității și modestiei. Să evităm confuzia bucuriilor firave, instabile, îndepărtate de noi înșine și de sensul nostru sau confuzia vreunei măști care nu ne mai ajută dar pe care nu o mai conștientizăm, chiar și atunci când trecem pe lângă o oglindă.

Image:Lady watching herself in a mirror, masquerade at Venice carnival 2020, Italy Venice, Metropolitan City of Venice, Italy By Olivia Engmann

 

Distribuie

author-avatar

About Iulia Deac

Parteneriatele de Coaching-Leadership ale Iuliei Deac aduc Clienților săi claritate, și o perspectivă proaspătă în momente cruciale ale vieții profesionale. Medic experimentat în afacerea globală a medicinii și tehnologiei, Iulia este profesionistul pe care dorești să îl ai alături de tine atunci când îți este greu. Cu multă considerație, umor, și onestitate, te va provoca să gândești critic și strategic. Astfel, este posibil să îți reculegi optimismul realist evoluând spre următoarea ta etapă de carieră sau performanță profesională. Iulia împlinește cu bucurie al 21-lea an de căsnicie, are o fiică, aleargă și schiază.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *